Culoarea naturala a parului meu e blond cu niste suvite mai inchise si mai deschise, fiind mai mult saten la baza capului. De cand ma stiu, toti au crezut ca sunt vopsita sau ca am suvite si toate coafezele la care am fost vreodata mi-au zis sa nu cumva sa-mi stric parul asta fascinant. Tocmai de aceea, intr-un moment de razvratire, nu numai ca mi-am tuns parul lung pana la jumatatea spatelui alegand o coafura bob, dar l-am si vopsit roscat. Era sampon care se lua dupa opt spalari, ce-i drept, dar cu siguranta portocaliul ala jegos care a ramas si nu avea sa se mai ia nu arata prea bine. Roscatul m-a prins, de fapt, si mai bine m-a prins rozul de dupa. Insa portocaliul care se formase din combinatia de sampon roscat cu parul meu blond nu, in niciun caz. Mai ales cand profa de engleza a inceput sa ma strige ‘morcoveata’. Asa ca m-am vopsit iar si rezultatul a fost un blond aramiu, stralucitor si frumos. Ba chiar se vedeau si cateva din suvitele mele bine-cunoscute si naturale! Asta a fost ok, pana sa ma plictisesc iar si sa decid, vreo doi-trei ani mai tarziu, ca vreau sa fiu blonda mai deschis.
Coafeza n-a vrut sa ma faca pentru ca parul meu era, chipurile, prea frumos, asa ca mi-a decolorat niste suvite. Dar am fost eu multumita cu atat? Nu mai mult de un an, cand am zis ca vreau o schimbare radicala. Atunci m-am programat la un salon din Bucuresti, am dat o suma considerabil de mare si mi-am facut parul albastru. Soc pentru toata lumea, mai putin mama, prietenul meu si cea mai buna prietena, carora le-a placut la nebunie. Si asa am ramas de-atunci pentru ca iubesc asta.
