Situatii bizare pentru care exista un cuvant descriptiv

Prozvonit. In Cehia si Slovacia, prozvonit inseamna sa suni pe cineva si sa inchizi pana sa raspunda, un fel de bip romanesc. Exista doua motive pentru care cineva poate recurce la un astfel de comportament. Primul este sa determini cealalta persoana sa te sune imediat si sa nu consumi din credit sau minutele tale. Al doilea motiv este trimiterea unui mesaj fara sa consumi minute, doar sunand scurt. In timpul carnavalurilor, muncitorii faceau acest lucru mai mereu.

Cand un muncitor isi suna mama ii spunea operatoarei ca-l cheama Ionescu Ion sa spunem. Cand operatoarea intreba mai apoi mama daca vrea sa vorbeasca cu Ionescu Ion si sa fie taxata, ea spunea nu si economisea bani. Asa mama stia ca fiul sau o sunase si era bine, doar folosind un nume de cod. La fel se practica si in Romania, cand se vorbea rapid si prescurtat in primul minut al convorbirii, care este, ca si astazi, gratuit. Pikikiwepogosi. Pikikiwepogosi inseamna a avea gustul unui animal care era la capatul puterilor inainte de a fi omorat. Desi poate parea inventat, gustul la care face referire cuvantul exista. Muschii ard zahar pentru a produce energie. Cu cat animalul produce mai multa energie inainte de a fi omorat, cu atat exista mai putin zahar in muschi.

Dupa moarte, zaharul se tranforma in acid lactic, ceea ce ii da carnii culoarea placuta la vedere. Acidul lactic impiedica si bacteriile sa-si faca de cap in carnea animalului mort. Aceste bacterii nu fac decat sa altereze carnea si sa o decoloreze. Animalele care nu au facut efort inainte de sacrificare au zahar mult in muschi, au gust mai bun si raman proaspete mai mult timp. Asa ca inainte de taiere, ca la porci, trebuie sa avem grija ca animalele sa fie rasfatate, sa se simta bine, sa fie relaxate…

Economisiti bani si timp foarte usor cu masini combinate

In orice industrie, si cu precadere in cea a prelucrarii lemnului exista o regula de aur: cu cat mai repede, cu atat mai bine, cu cat mai bine, cu atat mai mult profit. Operatiunile complexe pe care le presupune finisarea si producerea de obiecte diferite din lemn implica utilizarea de masini speciale, industriale, pentru executarea perfecta si suprinderea celor mai importante detalii.

De obicei, pentru fiecare proces exista o unealta sau masina care duce la bun sfarsit operatiunea-mai nou s-au inventat masini combinate, mai eficiente - iar timpul de folosire si de schimbare de la o masina la alta este destul de costisitor, daca ne gandim cam cata mobila se face intr-o fabrica principal furnizor de piese de mobilier. De aceea, s-au inventat masinile combinate, care fac exact ce le spune numele, aduna la un loc doua sau mai multe functii pe care le aveau masinile folosite in prelucrarea separata. Pe eMasiniUnelte.ro puteti admira si comanda cateva dintre cele mai ieftine si mai eficiente modele din aceasta categorie, beneficiind si de promotii lunare foarte atragatoare. Un prim tip de masini cu mai multe functii sunt masini combinate cu circular si freza cu masa mobila. Poate fi folosita fara probleme de catre utilizatorii casnici si amatori, capacul sau este mai mare tocmai pentru a proteja pe cel care opereaza masina in timpul procesarii, avand si hota de exhaustare, intrerupatoarele si controalele sunt montate ergonomic pentru a se manipula mai usor masina. Vibratiile nu sunt resimtite si de operator pentru ca masa solida este din fonta si le absoarbe, unitatea ferastraului este ajustabila via manivelele din dotare.

Modele de masini combinate de acest tip au si comutator de oprire de urgenta, astfel ca prelucrarea scandurilor si dulapilor este mai usoara. Prelucrarea lemnului e si mai usoara si mai rapida daca, de exemplu, aveti la indemana masini combinate circular de formatizat si freza cu ax frezor cu trei trepte de turatie si chiar unitate incizoare. Limitatorul telescopic se poate intinde, fiind usor de montat pe spate sau pe fata panzei circulare, masa culisanta din dotare e foarte buna atunci cand aveti de prelucrat piese foarte mari si grele, in vreme ce masa mai mare din fonta nu permite interventia vibratiilor in timpul procesului. La capitolul formatizare, masa de formatiza are alunecare usoara si ghidaj prismatic calit, manivelele permit ajustarea foarte rapida si facila a unitatii ferastraului. Mai flexibile decat cele doua modele descrise anterior sunt masini combinate universale, compacte si usor de transportat sau folosit. Si ea are masa de fonta pentru a elimina vibratiile din timpul prelucrarii, optional se poate atasa si dispozitiv de mortezat – pentru gaurire si mortezare -, si exista, de asemenea, si masa mobila cu limitator din aluminiu. In caz de probleme, comutatorul pentru oprire de urgenta este plasat in partea din fata, pentru o actionare imediata si rapida, iar hota de exhaustare are un diametru de racordare de 100 mm.

Nu in ultimul rand, axul frezor este echilibrat dinamic pentru o prelucrare cat mai exacta a lemnului. Daca se doreste, avansul de degrosare poate sa nu fie folosit, masina combinata universala fiind ideala pentru rindeluire, degrosare, frezare sau gaurire, avand si motoare puternice si afisaj digital al turatiei cu ajutorul LED, special pentru frezare. Pe masina combinata universala exista si dispozitiv de mortezat si bloc taietor pentru rindeluire cu trei cutite aflate pe rulmenti.

Atac fatal

Intrucat tatal meu nu se baga la taiat porcul, fiind cam fricos de fire, chema in fiecare an de Craciun o ruda indepartata de-a sa, un oarecare Radu Capatina, care cunostea rostul acestei trebi. In acel an, porcul Costica, crescuse peste masura de mare, atigind greutatea record de douasutecincizeci de kilograme, ceea ce il facea destul de fioros, chiar si pentru taietorul de porci, obisnuit cu exemplare mai pirpirii. Dar cum pentru el nu conta dimensiunea victimei, fie el porc sau taur, adauga ritualului standard inca un pahar de rachiu si se apuca de treaba.

Prima operatie consta in legarea porcului de picioarele din spate cu un lat, aruncat din mers, trintirea lui la pamint cu picioarele in sus, si injunghierea lui. Ca si cind porcul Costica ar fi avut o premonitie in legatura cu ce i se pregatea, refuza intr-o prima faza sa iasa din cotet, rupind cu coltii scindurile cotetului si guitind aiurea, fara motiv, moment in care Capatina deserta in mincarea din troaca porcului, o jumatate de sticla cu rachiu, ca sa-l imbete. Planul se dovedi bun, deoarece porcul Costica, nesatul cum era, nu statu mult pe ginduri si halpai totul. Un sfert de ora mai tirziu, bitiindu-se pe picioare, iesi din cotet, prilej pentru Capatina sa arunce latul, sa-i imbilizeze picioarele dinapoi si sa-l rastoarne pe spate, apoi sa-i sara la beregata cu jungherul.

N-apuca sa-l injunghie in inima, cum era obiceiul pe aici, cind porcul Costica se smuci in picioare, il musca pe Capatina de picior, retezindu-i-l dintr-o muscatura, si se indrepta spre noi, cu ochi injectati, cu intentia sa ne sfirtece. Tata care urmarise spectacolul de la distanta, adica de pe prispa, impinse pidica de la pusca, ochise prelung si trase, spulberind, pur si simplu, capul porcului, in racnetele tot mai slabe a lui Capatina, care-si dadea duhul, sub ochii nostri. Facuse el de petrecanie multor porci, dar ii venise si lui rindul!

Tine-ti in frau sistemul hormonal cu un leac-minune 100% natural: tinctura de cretisoara

Functionarea normala a sistemului hormonal este esentiala pentru o viata echilibrata si un organism sanatos. Fata de barbati, femeile sunt mult mai predispuse dereglarilor hormonale din simplul motiv ca procesele care au loc in interiorul organismului feminin sunt mult mai complexe si se bazeaza pe o serie de organe foarte sensibile la orice schimbari.

Daca barbatii nu au mari probleme hormonale si aparatul genital functioneaza fara a fi ajutat, femeile trebuie sa fie mereu in alerta la cele mai mici semne pentru a nu-si distruge sansa de a procrea la momentul oportun. Dezechilibrele hormonale pot fi combatatute prin folosirea unor suplimente alimentare care, de multe ori, nu isi fac efectul scontat. Spre deosebire de acestea, Tinctura Cretisoara de la Cufarulnaturii, magazin naturist online care comercializeaza produse originale, 100% naturale, actioneaza rapid si nu are efecte secundare nedorite, fiind cel mai bun reglator hormonal din gama sa. Prezentata sub forma de solutie hidroalcoolica, usor de asimilat de organism si tolerata foarte bine, Tinctura Cretisoara este ideala pentru tratarea afectiunilor ginecologice, fiind folosita prin excelenta la tratamentul corpului feminin. Cel mai afectat de schimbarile care au loc in organism sau de factorii externi este aparatul genital feminin, functia de reglator hormonal a medicamentului natural contribuind la impiedicarea hemoragiei mai abundente din timpul ciclului menstrual, impiedicarea declansarii sau diminuarea spasmelor asociate menstruatiei, dar si la tonifierea muschilor uterului. De asemenea, Tinctura

Cretisoara este foarte buna in caz de diaree si este astringenta, se poate folosi cu efecte foarte bune, imediate, in tratarea tulburarilor menstruale, sterilitatii feminine sau cele legate de menopauza si menometroragii. Pentru ca femeia sa nasca mai usor, ea poate fi administrata in ultima luna de sarcina si imediat dupa nastere, pentru refacerea aparatului reproducator feminin. In plus, pe langa functia de reglator hormonal, tinctura are si rol antiseptic, fiind foarte buna pentru dezinfectarea ranilor superficiale. La femeile gravide care au probleme cu pastrarea sarcinii si pot oricand sa avorteze spontan, cretisoara actioneaza eficient, ajutandu-le sa pastreze sarcina si sa nasca copilul mult dorit. Si femeile care au sarcini dificile pot lua tinctura de la Cufarulnaturii, actiunea sa locala determinand intarirea fetusului si fortificarea fibrelor de la nivelul uterului. Cretisoara actioneaza cu succes asupra afectiunilor intregului organism, nu numai asupra aparatului genital. Este ideala in tratarea ocluziei intestinale, hemoroizilor, oboselii nervoase, insomniei, epilepsiei, diabetului zaharat, obezitatii sau celulitei. Pentru cavitatea bucala este la fel de buna pentru ca actioneaza asupra aftelor, gingivitelor sau laringitelor, in vreme ce pentru piele este si mai buna pentru ca amelioreaza simptomatologia asociata varicelor, cangrenelor sau intepaturilor de insecte si cosurilor.

Continutul de alcool impune evitarea administrarii sale la cei bolnavi de ficat sau la femeile insarcinate si hipercoagulabilitate sanguina. Trebuie evitata si administrarea la cei cu ulcer si gastrita, deoarece poate duce la marirea aciditatii gastrice. De obicei, se ia o lingurita de tinctura cu apa, inaitea meselor principale. Livrarea produselor comandate se face in 1-3 zile lucratoare, dupa confirmarea comenzilor, prin curier rapid. Returul este permis, in maxim 10 zile lucratoare de la primirea produselor, dar numai daca ambalajul nu este deteriorat si a fost vina transportatorului, termenul de valabilitate a expirat sau produsul dorit nu s-a regasit in colet.

Tantarul buclucas

Copil fiind, primisem indatorirea sa merg cu Cleopatra, o vacuta roscata, aducinad la infatisare cu Bianca Dragusanu, la pascut pe santurile pline de iarba de pe marginea drumului european E85, de cum se lumina de ziua, pina seara tirziu. Ca sa nu ma plictisesc alaturi de Cleopatra, luam la mine cite o carte, citind ca sa mai treaca timpul sau fumind tigari Aroma, foarte apreciate de fumatori la vremea aceea. Uneori legam vacile de gard, impreuna cu un var de-al meu, care primise si el aceasta corvada, si dadeam iama prin viile sau prin copacii oamenilor din sat dupa struguri, cirese si dupa alte bunataturi, fiind adesea fugariti cu ciini si blestemati de toti sfintii din calendarul crestin ortodox. Intr-una din zile, pe la amiaza, plictisit s-o mai tin pe Cleopatra de lant, am legat lantul in jurul mijlocului si m-am apucat sa duhanesc delicioasele mele tigari, marca Aroma. Deodata, in timp ce eu ma delectam cu fructul interzis, Cleopatra incepu sa arunce agresiv din picioarele din spate, apoi se inalta cu cele din fata si-o rupse la galop, tirindu-ma dupa ea ca pe un sac de cartofi pina in apropierea casei. O incoltise vreun tintar probabil si o apucase strechia, ma gindeam eu in timp ce ma culegeam de pe jos, prafuit si julit, dar cu mintea la catelul acela de usturoi din buzunar, pe care trebuia sa-l mestec inainte de a da ochii cu parintii, nu de alta, dar blestematele alea de tigari Aroma m-ar fi dat de gol si m-s fi ales, dupa patania cu Cleopatra , si c-o chelfaneala, pe deasupra ( ori asta ar fi fost prea mult!).

Cum alegem cel mai bun restaurant nunti din Bucuresti?

V-ati gandit deja cand e data nuntii voastre si vreti sa incepeti cautarile pentru a gasi restaurante nunti? Nu stiti de unde sa incepeti? Cel mai bine ar fi sa va orientati catre online, acolo unde nu trebuie sa alergati din usa in usa si sa pierdeti timp cu gasirea adresei restaurantelor. Insa chiar si in online va puteti lovi de o mare problema: sunt sute, daca nu mii de site-uri care ofera cele mai bune restaurante bucuresti care organizeaza si nunti.

Pe localuriinbucuresti.ro, poate cel mai complet si mai bun portal cu restaurante si localuri din Bucuresti, veti gasi mereu cele mai bune oferte de restaurante nunti din Bucuresti, din toate sectoarele, cele mai interesante oferte si informatii complete despre fiecare locatie in parte. Se pot face si rezervari online, pot fi vazute galerii foto cu detalii si o privire de ansamblu asupra locatiei, exista o harta cu indicatii clare pentru orientare si adresa si informatiile de contact ale restaurantelor. Prezentarea generala detaliata si aspectele pozitive scoase in evidenta, meniurile, precum si etichetarea in functie de profesionalism, oferta si personal sunt doar cateva criterii pe baza carora se pot face alegerile celor mai bune restaurante bucuresti potrivite pentru nunta dvs.

Intrebarea pe care toti viitorii miri si-o pun este cum se poate alege restaurantul perfect pentru nunta. In primul rand, trebuie sa se tina cont de aspectul locatiei si de meniu, de parerea pe care o au alti prieteni si rude care au mai avut nunta la restaurantul vizat. Apoi trebuie sa se evalueze la sange oferta si preturile si sa se compare cu cele de la alte restaurante, sa se gaseasca cea mai buna combinatie, meniurile sa fie puse la punct rapid, servirea sa fie ireprosabila, curatenia la fel.

Nu in ultimul rand, un restaurant perfect pentru nunta va avea si o maniera profesionista de abordare a tematicii stabilite, la nivel culinar si al decoratiunilor.

Detalii pe care nu le stim despre lucrurile care ne inconjoara

De ce se intampla electricitatea statica? Se intampla adesea cand e umezeala si mergi pe un covor sau cand iti piepteni parul. In vreme ce stim cum se formeaza electricitatea statica, raspunsul la intrebarea de ce se intampla fenomenul e mai greu de dat. Ideea este sa aflam ce se intampla cand unul dintre materialele implicate este un izolator tehnic. Nu este nicio explicatie pentru motivul pentru care se tranfera incarcatura electrica catre si dinspre un material izolator.

Problema este legata de faptul ca diferite materiale si conductori au mecanisme diferite care sunt raspunzatoare de transferul energiei statice. Un soc electric static poate aparea intre doua obiecte facute din materiale identice, ceea ce face fenomenul si mai ciudat. Diferenta de proprietati ar fi cea care este raspunzatoare de incarcatura electrica si de transferul ei de la un material la altul, insa experimentele au aratat ca daca se freaca doua materiale identice tot se transfera sarcina electrica. In prezent nu exista raspunsuri satisfacatoare din partea chimiei sau fizicii, fenomenul fiind si mai complicat din aceasta perspectiva. De unde vin cainii? Sunt printre cei mai fideli prieteni ai omului, insa nimeni nu stie cine a domesticit prima data cainii, unde s-a intamplat procesul, si unde au fost primii caini domesticiti. Studiile asupra problematicii nu au fost concluzive, insa se crede ca primele patrupede au fost domesticite undeva acum 9.000-34.000. Primii caini domesticiti ar fi fost cei de vanatoare si ar fi datat din momentul in care oamenii au inceput sa duca o viata mai sedentara si sa se ocupe de agricultura. Oamenii de stiinta au reusit sa izoleze ADN din primii caini care i-au insotit pe oameni iar descoperirile facute sunt uimitoare. Printre primii caini care au trait pe langa om au fost cei de acum 33.000 de ani, stabiliti in Groenlanda cu 1.000 de ani in urma.

ADN-ul nu este totusi legat de cel al cainilor din prezent, iar cainii de astazi sunt doar niste specii care palesc in fata caracteristicilor celor din trecut. Cainii antici au fost gasiti in Europa, Orientul Mijlociu si Asia, dar nu se cunoaste daca ideea domesticirii lor s-a raspandit dintr-o zona in alta si a aparut in zone independente.

Sfaturi pentru alegerea celei mai bune agentii de turism

Cand oamenii se gandesc sa plece peste hotare pentru petrecerea timpului liber sau in interes de afaceri, ei au o multime de agentii de specialitate disponibile dintre care sa o selecteze pe cea optima pentru nevoile si bugetul lor. Alegerea furnizorului gresit de pachete turistice ar putea insemna diferenta dintre un concediu de succes si unul cu probleme.

Iata cateva sfaturi despre cum sa se aleaga cea mai buna agentie turism:
Site-ul firmei – clientii trebuie sa se asigure ca aceasta are un site de calitate si care contine toate informatiile de care este nevoie. De exemplu, pe pontictour.ro exista informatii despre intreaga gama de servicii care intra in pachetele de turism, detalii despre locatii si calatorii, o gramada de date despre alegerea destinatiilor si multe altele. In cazul in care un site nu are toate aceste informatii si arata dubios, atunci clientii ar trebui evite selectarea acelei agentii. O pagina pentru intrebari frecvente si unele facilitati de chat live ar fi un bonus, dar nu o cerinta imperioasa. Recenzii – agentiile care ofera servicii profesioniste vor avea ecouri favorabile din partea clientilor.

Testimonialele ar trebui sa vorbeasca despre serviciile pe care companiile le presteaza, asistenta pentru acestea si tehnicile de vanzare care au fost utilizate, precum si alte informatii despre agentie turism in ansamblu. Daca toate acestea au un aspect pozitiv si pare ca au fost scrise cu buna intentie, clientii vor arata personalizare in marturii, deoarece ei vorbesc despre experientele lor proprii si personalul firmei care i-a sprijinit.

Date de contact - Orice agentie are cel putin un punct de contact pentru o informare sumara inainte de a merge mai departe. La pontictour.ro se gasesc un numar de telefon, adresa de e-mail si locatia firmei Pontic Tour care poate fi vizitata sau unde chiar sa se trimita scrisori.

Pisica

Pisica este un personaj dragut care a ramas in amintirea mea in timpul liceului. Imi place mult ceea ce mi-a oferit prietenia cu el, este un personaj sociabil si amuzant si imi place tot ceea ce stie sa faca in grupul lui de prieteni. Este cel mai amuzant si cel mai dragut si imi place mult tot ceea ce mi-a oferit fiecare clipa cu el, clipe amuzante si distractie, glume picante. Imi placea in mod deosebit fiecare clipa in compania lui si imi place tot ceea ce am invatat la basket de la el: stie tot ce inseamna un meci de basket de senzatie si imi place mult fiecare clipa in copania lui. La basket era cel mai bun si imi placea tot ceea ce facea, dadea niste pase de senzatie si niste cosuri reusite si imi placemult fiecare clipa in compania lui, era mereu fericit si mereu cu zambetul pe buze si imi place fiecare clipa in care ne-am simtit bine unul langa altul. Este cel mai reusit amic pe care l-am avut in perioada liceului si fiecare clipa pe care am avut-o impreuna a fost extraordinar de buna si de frumoasa.